Pentru inima rănită cu un strigăt de durere,
Este sus în cer o mare, o divină mângâiere,
Ea va fi întotdeauna sub privirea Celui sfânt,
Căci o inimă zdrobită, e iubită ea oricând.

Pentru sufletul ce plânge, cu suspine negrăite,
Vor veni acele clipe, ce vor fi doar fericite,
Căci cel trist... înviorare, va primi de sus mereu,
Dacă-i este întristarea, dorul după Dumnezeu.

Căci acel ce se încrede, în puterea lui Isus,
Nu poate a fi vre-o dată, pe-a sa cale el răpus,
Dragostea-i va da putere, ea îl va îmbărbăta,
Să se clatine vre-o dată, dragostea nu-l va lăsa.

Nu îl va lăsa-ndurarea, ce nu se va termina,
Pentru cel care la cruce, va privi spre jertfa Sa,
Pentru cel ce stă la umbra, aripilor ce le-a-ntins,
Va lupta mereu pe cale, Domnul... să nu fie-nvins.

Și cu cel care aleargă, este Dumnezeu mereu,
Alergarea către ceruri, este doar pe brațul Său,
E condus de-a Sa iubire, este el călăuzit,
Zi de zi... el niciodată, pe pământ nu-i părăsit.

Doar în doi este pe calea, către locul fericit,
Doar cu Dumnezeu de mână, este omul pocăit,
Doar prezența minunată, este cu omul smerit,
Cel smerit și-n ascultare, e de Domnul el iubit.

Cu sărmanul este-ntruna, El îl scăpa de necaz,
Celui prigonit îi șterge, lacrima de pe obraz,
Căci Isus nu-i părtinire, e Parinte-al tuturor,
Pentru cei ce îl urmează, e salvare... ajutor.
Amin