Vino astăzi Tu iubite, peste munți ce-au despărțit,
Ale noastre inimi care, după vremuri s-au găsit,
Vino la răcoarea zilei, arșița să n-o gustăm,
Te așteaptă porumbița, către ceruri să zburăm.

Ești ca mărul ce dă roade, printre pomi neroditori,
Cu rod dulce pentru gură, chiar și sub mulțimi de nori,
Ții în stânga T-a mea față, și cu dreapta mă cuprinzi,
Mă hrănești cu-a Ta iubire, să nu fiu printre flămânzi.

Mi-ai trezit în piept iubirea, aud glasul Tău mereu,
Care saltă peste dealuri, ca să pot răzbate eu,
Ești ca puiul de cerboaică, ca o floare pe câmpii,
Ca un zâmbet ce se-aude, ești un strugure din vii.

Ce-i sorbit cu setea arsă, de necaz și de dureri,
Ești sorbit și de privirea, obosită ce-i spre zări,
Ca un încetat de ploaie, ești mereu Tu așteptat,
Sari azi peste-acele ape, peste vremi ce ne despart.

Strigă vântului să vină, ca să ducă în pustiu,
Timpul cu a sa culoare, ce-i un gri cărămiziu,
Spunei mării ca să tacă, eu pe ea ca să pășesc,
Să nu aibă tulburare, căci nu vreau ca să greșesc.

Tu coboară în grădină, ca miresme să culegi,
De pe florile-nflorite, lacrimile să le ștergi,
Să mănânci fagur de miere, dulce ești Iubitul meu,
Îți deschid îndată ușa, intră... căci te-aștept mereu.

Intra să îmi vezi obrajii, ce roșesc când vei intra,
Hai să alergăm câmpia, haide a ne desfata,
Vino să îți dau sub vie, dragostea ce m-a topit,
Eu să fiu a Ta iubită, Tu să fii al meu Iubit.

Vino repede... îndată, căci nu vreau a-ți zăbovi,
Ochii Tăi care spre mine, doar iubind ei vor privi,
Fă în urma mea să ardă, dorul care m-a topit,
Dup-atingerea divină, după Tine-al meu iubit.
Amin