Viața-i numai o suflare, trece de un vânt luată,
Nu stă-n loc ea nici-o clipă, nici pe nimeni nu așteaptă,
Uneori râuri de lacrimi, curg șiroaie-n cursul ei,
Căci în viață buni sunt unii, alții fac doar răni... sunt răi.

Merge numai înainte, înapoi nu poate fi,
Înapoi este trecutul, care doar se v-aminti,
Mersul ei nu este-agale, vremea ei s-a hotărât,
Când din cer Cel ce-a-ntocmit-o, ca să sufere-a venit.

Și cu bune și cu rele, este viata pe pământ,
Cele ce sunt fără grele, sunt ele în locul sfânt,
Jos sunt lacrimi, multă jale, însă sus nu vor mai fi,
Căci în ceruri fericirea, început doar va primi.

Viața este trecătoare, pe-un pământ ce-i trecător,
Sunt în ea furtuni și ploaie, cer senin și cer cu nor,
Fără iarnă... fără toamnă, fără arșița din vară,
Este sus în cer căci cerul, va fi doar o primăvară.

Uneori pe deal ea urcă, uneori coboară-n vale,
Dar nimic... nimic vre-o dată, nu îi stă vieții în cale,
Ia dat ei un rost Acela, care-un drum ei i-a deschis,
Rostul ei este trăirea, ce-o conduce-n Paradis.

Este ca o floare rară, înflorită mai puțin,
Căci în viață-și are locul, gustu-amar ca de pelin,
Însă tot nu se oprește, la un mal va poposi,
Unde pace și odihnă, l-acel mal ea va găsi.
Amin