Ce mare ești, ce minunată, este prezența Ta când vii,
În inima-mi îndurerată, și-n ea cu mine Tu rămâi.

O Doamne cât de mare este, iubirea ce m-a copleșit,
Ea nu mă lasă niciodată, mă-ncred în ce-ai făgăduit.

Ce mare ești și-a Ta privire, cuprinde-ntregul univers,
Cu mâna Ta Tu ștergi durerea, de Tine greul este șters.

Cuprinzi pământul dar și cerul, căci totdeauna mare ești,
Tu peste ele... peste toate, de la-nceput le stăpânești.

Ce mare ești Tu sfinte Tată, ce mare-i măreția Ta,
Ea este chiar fără de margini, nici dragostea n-o poate-avea.

E fără margini ce-i din Tine, e totul fără de sfârșit,
Tu ești divin... divinitatea, e toată într-un infinit.

Te văd din răsărit de soare, te văd și în apusul său,
Căci peste zi și peste noapte, ești numai Tu un Dumnezeu.

Și stelele în a Ta mână, pășesc spre un apus a lor,
Sunt toate stele sclipitoare, căci Tu le faci mersul ușor.

Ce mare ești... a mea privire, să te cuprindă n-ar putea,
Și viața dar și mântuirea, sunt toate doar pe urma Ta.

Ce mare ești... o sfinte Tată, ce mare și frumos Tu ești,
E-un har ca Tu... din măreție, și înspre mine să privești.

E-un har să am de Tine parte, dar și de sfinte mângâieri,
Să am în grele suferințe, a cerului eu alinări.

E minunat să fii cu mine, ce mare ești și minunat,
Din dragoste mi-ai dat și mie, un nume sfânt... fiu de-Mpărat.
Amin