Prin pustiu călătorim spre ceruri
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/08/2023
Prin pustiu călătorim spre ceruri,
Prin pustiu e drumul spre Isus,
Întâlnim atâtea clipe grele,
Pline doar de lacrimi și durere,
Dar privim adesea noi prin ele,
Doar spre Țara viselor... de sus.

Printre stânci și munți ne trece pasul,
Azi călătorim spre Paradis,
Unde nu vor fi aceste toate,
Umbre ce-s străine-n miez de noapte,
Nici vre-un urlet ce aduce șoapte,
Credem în cuvânt ce este scris.

Vântul care bate el ne duce,
Lângă un izvor de bucurii,
Nu dorim în urmă să ne fie,
Inima... ci doar spre veșnicie,
Unde primăvara doar adie,
Lângă Cel cu plete argintii.

Razele de soare ce coboară,
Stau în fața noastră pe pământ,
Să nu ațipim în rătăcire,
Să fim treji când strigă El trezire,
Gata să fim pentru nemurire,
Când ne va chema în locul sfânt.

Trecem peste ape ridicate,
Căci dorința este-un foc aprins,
Nu privim spre noaptea-ntunecată,
Doar spre Cel la capăt ce ne-așteaptă,
Cel ce ne-a deschis o cale dreaptă,
Când pe cruce moartea a învins.

Suntem pelerini spre-o veșnicie,
Este-o trecatoare-acest pământ,
Noi pe el cu-o mare bucurie,
Totdeauna plini de veselie,
Spre o Țară-n veci ce va fi vie,
Nu oprim... vom merge doar săltând.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 227
Opțiuni