La început, pe om când l-a creat,
Avănd în jur doar daruri minunate,
Domnul a zis: "să-i dăm tot ce-i de dat
Și-aceste bogății împrăștiate
Să stea-n el necurmat".

Și cea dintâi, putere se ivește;
Apoi vin frumusețe, gând, plăcere.
Când toate-s date Domnul se oprește,
Văzând că din întreaga Lui avere
Odihna zăboveșe.

"Căci de m-aș apuca" și-a zis în Sine,
" să dau și-acest odor la creatură,
Ar adora ce are, nu pe Mine,
Și și-ar găsii odihna în Natură;

Vom pierde, și nu-i bine".
"Las ca toate astea să le țină
Dar cu oftat și chin să le păzească;
Bogat să fie, fără de odihnă,
Iar când va fi cândva să ostenească,
La pieptul Meu să vină".