Odiseea Mesianică ( III )

Evocare Biblică

         Partea III -a

        Betleem.

"Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că nu eşti prea mic
între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din
tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a
cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până
în zilele veşniciei”. Mica 5,2." Căci un Copil ni s-a
născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui;
Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele
veşniciilor, Domn al pacii”." El va face ca domnia Lui
să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de
domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va
sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci
de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor”. Is. 9,6-7.    


Trezindu-se din cugetare     
Iată, Maria avu o tresărire!
Privind atentă-n depărtare  
Se profila-n albastra zare   
Soarele stând, în asfinţire.  

Un soare de-aur şi frumos     
Îşi răspândea razele sale,
Peste colinele ce maiestos
Sub fluxul său cel luminos    
Îşi impuneau tablou-n vale.

Era prea dulce, minunată,     
Priveliştea, prinsă-n ront,
Care-ncânta ornamentată,    
În culori vii înveşmântată              
Cu roşu aprins, la orizont.  

De-o parte şi de alta cercul
Părea în raze că-i cuprinde
Atrăgându-i pe de-adreptul
Şi-arătându-le c-au dreptul
La frumuseţea ce se-ntinde,

Şi-ncântă-a ochilpr privire
În licăriri dulci de curcubeu,
Ce saltă sufletu-n gândire
În ceasuri dulci de regăsire
Către Acel Ce-I Dumnezeu,

Ce toate-a creat din iubire
Pentru o lume-n ascultare,
Completă prin desăvârşire
Şi-n propria-i... neprihănire
Dup-a Sa sfânt-asemănare.

Şi care-atunci când a greşit
De Domnul n-a fost urgisită,
Ci prin har sfânt, i-a amintit
Ce-n Paradis, i-a consfinţit,
Că-n Jertfă, va fi mântuită.

Dorinţa prin veacuri adusă
În cea mai sfântă mântuire,
Va fi-mplinită, cum e spusă
Deschizând salvării-o uşă -
De îngerul, şi-a lui vorbire.

Şi planuri sfinte, o mulţime
Făcea Maria-n mintea ei -
Lăsând-o în gândiri divine
Dar cu-nţelegeri depline -
Privind problema izbăvirei.

Voia mai repede s-ajungă     
Cât ziua-încă mai stăruia,
Căci îi păruse calea lungă  
Iar apăsările s-o strângă   
Pe drumul, pe care venea.  

La Betleem, ea se-aştepta     
Naşterea, să se petreacă,
Atunci când ziua s-o-nopta
Când tot tumultu-o înceta    
Şi la odihnă, au să treacă.  

Se tot gândea de pe acum     
Călătoria, să sfârşească,
Cu grijile-i... venind duium
Căci obosită de lung drum     
Năzuia să se-odihnească.

Lui Iosif, îi spuse-n şoapte     
Despre semnul presimţirii,
Poate chiar în acea noapte
După-un drum aşa departe   
Sel va-mplini ceasul vestirii:  

" Iată, sceptrul de domnire     
Din Iuda, nu s-o îndepărta,
Căci un toiag de cârmuire
Spre-ai da deplina izbăvire   
Prin Şilo (El) îl va cerceta!” 

"De El vor asculta popoare     
Cum de-alfel zice profeţia,
Şi dela mare, pân-la mare
Ne-având graniţi şi hotare   
Va domni, Împărat Mesia.” 

" Pân’la margini de pământ     
Va vesti pacea la neamuri;
Va birui, cu-al Său Cuvant,
Ca sol slujind alt Legământ    
Fără armuri, şi fără arcuri.” 

Trudiţi, călătoreau pe cale     
Spre Betleemul mult dorit,
Şi gândind mergeau agale  
Ca în cetatea cea din vale   
Să aibă un loc de-odihnit.  

Şi însfârşit, când au ajuns     
Din inimi ei s-au bucurat,
Văzând cetatea celui uns
Aşa cum Domnul a răspuns   
Lui Samuel, de-un Împărat.  

Aici, la Betleem, el a venit     
Să vadă pe-Mpăratu-ales,
De Domnul cel Nemărginit
Peste al Său popor... iubit    
Şi-n plănuiri, de neînţeles.  

Mare i-a mai fost mirarea     
Când, din toţi copiii lui Isai,
Domnul făcuse... alegerea   
Şi nimeni chiar nu-nţelegea,   
De ce cel mic, cu păr bălai?  

Şi David a fost uns ca Rege      
Peste poporul sfânt, Israel,
Semnul Său, de-a înţelege
Pe ce constatări se merge    
Că-n planuri, hotărăşte El.  

Astfel, mica cetate Betleem,     
A devenit un loc de seamă,
Ce inspira un gând suprem  
Prin amintiri, care te chem   
De-nţelepciune şi de teamă.  

Treziri de prevestire sfântă     
Pe amândoi, îi cuprindeau,
Căci în dorinţa neînfrântă  
Din inimi care se frământă,    
Iat’ că-mplinirea, aşteptau.  

Şi vremea fiind pe înserate     
Multe griji aveau în minte,
Străini în locuri neumblate   
Şi-n întunericul din noapte  
Ce au să facă mai-nainte?  

Trudiţi fiind, ei mult doreau     
O găzduire pentru noapte,
Şi toţi cei întrebaţi spuneau    
Prin voci seci, că loc nu au 
Răspunzând abia-n şoapte.  

Cetatea toată-au străbatut     
Dela un capăt, l-altul, iară,
Şi loc de-odihnă n-au putut
Cum după drum ei ar fi vrut    
Să afle pentru acea seară.  

Nici hanul cel de poposire     
N-a mai avut loc pentru ei,
De a-i primi spre odihnire
Pân-la a zilei... strălucire  
Pe-aceşti călători Galilei!  

Într-un târziu, către ieşire     
Tot întrebând, pe şoptite,
S-au pomenit la o clădire,   
C-o veche, şubredă zidire  
Un staul sărac pentru vite.  

Era, aşa dar, singurul loc     
După prea multa căutare,
Ce s-a găsit, ca un mijloc  
Prea bun, c-au avut noroc  
De găzduire-n criza mare.  

Când porţile şi le-a deschis     
Pentru-ai primi pe călători,
Nimic ei n-au avut de zis -
Credeau că e un dulce vis,     
Când se-mplineşte uneori.

În staul, era linişte şi bine,     
Pe jos un aşternut de paie,
Şi-o luminiţă, ... în raze line
În sclipiri dulci, ... cristaline    
Îl transforma într-o odaie.  

Târziu, au poposit drumeţii
Şi-acolo-n staul S-a născut
Domnul Isus, Prinţul Vieţii,   
Luceafăr Sfânt al dimineţii  
Prin care toate s-au făcut.  

Care din ceruri preaînalte     
S-a pogorât şi S-a-ntrupat,
Ca prin har omul să-l salte
Către-alte lumi nevinovate
Către-Universul cel curat.  

Astfel prin planul mântuirii     
Dragostea Sfântă, a decis,
Să îmbrace haina... umilirii
Purtând păcatul omenirii -   
În profeţii cum a fost scris.  

Să lase slava Lui cerească     
Şi scaunul Său de domnie,
Pentru-o fiinţă omenească,
În staul umil... să se nască     
Şi să se-accepte-n sărăcie.  

Să pătimească, în umilire     
Pentru imensul greu păcat,
Cel ce-a dus la despărţire   
În lupta sa spre preamărire  
Din Universul scump creat.   

În rostul Marii Înţelepciuni     
S-aducă astfel la împlinire,
Marea minune, din minuni,  
Cu oameni noi şi iarăşi buni   
În planul sfânt de mântuire.  

Şi-astfel taina cea ascunsă     
Din veacuri veşnice ţinută,
În tot misterul, nepătrunsă
Când ziua ei a fost ajunsă,
La Betleem, fu cunoscută!  

Pruncul în iesle, L-a culcat,     
Maria! Şi ca mamă grijulie,
După ce-n scutece-nfăşat  
Ea peste El... a privegheat   
Ca nu cumva, frig să Îi fie.  

Dar vitele, cu-a lor suflare     
Staulu-ntreg, l-au încălzit,
Şi sub privirea veghetoare  
A mamei în dragostea mare   
Căldură noaptea, au dăruit.   
   
Flavius Laurian Duverna

Va urma, partea a IV - a