TRISTETEA


Tristețea-n muțenie
Îşi strigă durerea.
Şi-n har de sfinţenie,
Îşi soarbe alinarea.

Un zâmbet o alungă
Şi face loc unui surâs.
Tăcerea-i gata, să plângă,
În sughițuri ca de râs.

O șoaptă lină şi dulce,
Mângâie durerea tristeții.
Veșnicia plătită la cruce,
Aprinde făclia vieţii.

Întristarea de-o clipă,
Erupe-n noian de căință.
Cuprinși de-a Domnului aripă,
Vibrează a noastră credinţă.

De nu-ţi găseşti în Isus plăcere
Şi nu-ţi întărești credinţa.
Durerea ascunsă-n tăcere,
Nu-și curmă suferinţa.

Suflete prins de tristețe,
Priveşte la suferinţa Lui Isus.
Cum El, plin de blândeţe,
A iertat, pe cei ce L-au străpuns.

Iertarea dă soarelui strălucire.
Şi-mpletită cu divina dragoste,
Te umple de sublimă fericire.
Şi uiţi, tot ce-a fost pacoste.

Las’ să te-îmbrățișeze iertarea,
Zâmbește cu surâsul iubirii.
Şi-ai să vezi, cum dispare-ntristarea
Pe undele divine ale mântuirii.
Amin!