Mâhnită-mi este inima Isuse,
De dor aprinsă este ea mereu,
Tânjește după Tine căci pe cale,
Ei Doamne-i este-atât, atât de greu.

Și sufletul mâhnit îmi este Tată,
Dorința mi-este mare Dumnezeu,
Acolo unde ești Tu în odihnă,
La umbra ei să odihnesc și eu.

Mi-e gura obosită în cântare,
Dar nu vreau s-o opresc... eu voi cânta,
Un cântec îmi aduce alinare,
Să pot să lupt când lupta este grea.

Și pleoapele-mi coboară obosite,
Dar tot numai spre cer eu voi privi,
Căci zbor în visul care vreau în locul,
Cel veșnic ce e sfânt a se-mplini.

Privirea mi-este plânsă sub o umbră,
A stelelor ce Tu doar le răsări,
Dar nu privesc pământul... am nădejde,
Că-n noapte printre stele Tu apari.

Eu știu că poți opri în loc și timpul,
Ce-mi spune că îndată vei veni,
Să nu-l oprești, Tu lasă-l să se treacă,
Căci vreau mai iute Doamne-a te-ntâlni.

Mi-e trist-a mea ființă-n încercare,
Cu suferințe grele mă hrănesc,
Și strig că să cobori cu îndurare,
Să mă ajuți atunci când obosesc.

Eu știu că doar la Tine e puterea,
Cu Tine voi ieși din tot ce-i greu,
Căci Tu ești Cel ce-odată sus pe cruce,
Ai biruit în luptă cu cel rău.
Amin