Ce mult aștept, cu mare dor, cu inima deschisă,
Ca să pășesc cu al meu Domn, spre Țara cea promisă.

Ce mult aștep să odihnesc, sub aripile Sale,
Să calc pe străzile-aurii, care nu trec prin vale.

Ce mult aștept să îl privesc, aștept acea iubire,
Ce pentru mine sa jertfit, să-mi dea o nemurire.

În ea nedespărțiți vom fi, căci sus... o veșnicie,
Noi împreună doar vom fi, în dragostea Lui vie.

Ce mult aștept ca să miros, o floare înflorită,
Ce nu va fi acolo sus, vre-o dată ofilită.

Să cânt de glorii cântec eu, Acelui ce-i în slavă,
Acolo unde nu va fi, a mea ființă... slabă.

Ce mult aștept să nu mai plâng, cum plâng prin văi de jale,
Ce mult aștept sa nu mai fiu, un întristat prin vale.

Sub razele ce-or răsări, pe ceruri doar odată,
Căci n-au apus... aș vrea să fiu, în veci cu al meu Tată.

Ce mult aștept iubind mereu, fierbinte ca un soare,
În inimă îl port mereu, cu dor aprins și mare.

Eu știu că mult nu va mai fi, ne vom vedea îndată,
Dar pân-atunci ființa mea, la cruce jos... așteaptă.
Amin