Privesc cu dor aprins spre cer căci iată,
Mi-e dor de Țara dincolo de nori,
Cea plină doar de pace și iubire,
De ape nesecate și de flori.

Mi-e gându-n zbor spre locul mântuirii,
Spre el mă-ndrept căci vreau și mult doresc,
O-ntreagă veșnicie doar cu Domnul,
Pe străze-aurii ca să pășesc.

Privesc cu foc spre ziua așteptată,
Mă arde... mă topește, căci aș vrea,
În ea s-ajung la capăt de-alergare,
Eu vreau să întâlnesc iubirea mea.

Nu poate fi el stins căci focul este,
Un foc aprins de dragostea de sus,
Și valul ce încearcă să îl stingă,
Tot ei ii este-n toate el supus.

Privesc adânc spre zările albastre,
Trec dincolo de ele ochii mei,
Căci dincolo de zări găsesc odihnă,
Plimbându-mă pe sfintele alei.

Nimic nu poate visul să-mi oprească,
În inimă e viu... e visul meu,
Ce-și are împlinirea doar în brațul,
Acelui mai puternic Dumnezeu
Amin