Dacă inima îți plânge, cu suspine ne-ncetat,
Nu-i prea mult să plângi pe cale, și El lacrimi a vărsat,
În grădina unde lupta era-n rug-atât de grea,
Când paharu-amărăciunii, trebuia ca să îl bea.

Dacă greu este urcușul, nu-i prea mult... nu te opri,
L-al său capăt veșnicia, doar urcând o vei găsi,
Să privești doar înainte, cum privea Isus cândva,
Când pe dealul suferinței, pentru tine El urca.

Dacă noaptea e prea rece, sau cuptorul prea încins,
În prezența cea divină, crede... nu te da învins,
Ca și cei din valea Dura, în cuptor când ei stăteau,
Fără grijă căci întruna, ei în Domnul se-ncredeau.

Dacă grea îți este crucea, nu-i prea mult și nu uita,
Că odată pe Golgota, Domnul o ducea pe-a ta,
Fără murmur și cârtire, urcă dealul ne-ncetat,
Sus pe culme te așteaptă, Cel mai mare Împărat.

Te așteaptă o răsplată, pentru tot ce-ai pătimit,
Nu-i prea mult dacă pe cale, tu vei fi și prigonit,
O valoare mult mai mare, cerul doar îl poate-avea,
Tu doar rabdă pân-la capăt, Domnul te va ajuta.

Nu-i prea multă suferință, dacă suferi pe pământ,
Suferința cea mai mare-a suferit-o doar un Sfânt,
Când era bătut în cuie, chiar și pentru-al tău păcat,
Nu-i prea mult de-n încercare, taci când ești tu încercat.

Tot ce-a fost mai greu pe lume, a răbdat un Dumnezeu,
Nu-i prea mult de rabzi tu astăzi, căci ce-i azi nu este greu,
Azi e calea netezită, Domnul merge-n fața ta,
Pentru tine El doar luptă, ca să poți înainta.
Amin