Nu fi mândru ca și marea, ce-și înalță valul ei,
Căci cei mândri sunt în rândul, celor ce-s trufasi și răi,
Nu fi ca pădurea care, foșnetul nu vrea să-și dea,
Lăcomia este calea, celor care vor cădea.

Nu fi slobod ca furtuna, Domnul poate-a te opri,
Ea se va opri îndată, gura Lui când va vorbi,
El a măsurat uscatul, stelele le-a așezat,
El cuprinde cu privirea, tot pământu-n lung și-n lat.

Taci și-ascultă căci El marea, a uscat-o ca să treci,
Printre valurile-nalte, tu în ea să nu te-neci,
El împrăștie și vântul, să nu-ți clătini pasul tău,
El a-ntemeiat pământul, căci El este Dumnezeu.

El a numărat și norii, stai sub ei chiar de e greu,
Căci El lasă ape râuri, al tău veșnic Dumnezeu,
Când pustiile în față, se întind... ești adăpat,
De-al Său har ce-i pentru tine, el din ceruri revărsat.

Corbului îi dă El hrană, florilor mireasma lor,
Păsărilor călătoare, aripile pentru zbor,
Ți le-a dat și ție Domnul, zboară tu neâncetat,
Peste munți și peste ape, unde ești tu așteptat.

Nu te-ntinde sub întinsul, cerului ce l-a creat,
Domnu-i Cel care pământul, dar și ceru-a măsurat,
Soarele El îl răsare, lun-aduce să îți dea,
O lumină-n orice vreme, spre Împărăția Sa

Face munții să se-nchine, seacă mări puterea Sa,
Să fii mic... doar El e mare, norii poate alunga,
El și moarte-a biruit-o, tu de El doar să te temi,
Larg deschide a ta gură, și mereu pe El să-l chemi.
Amin