Aș vrea să-i spun lui Dumnezeu,
Dorința mea cea mare,
În brațe ca să îl cuprind,
Să uit tot ce mă doare.

Aș vrea să-i spun cât mi-e de greu,
Atunci când trec prin vale,
Să-i spun cât este de amar,
Suspinul meu de jale.

Aș vrea să-i spun că noaptea-i grea,
În bezna ei mă duce,
Să nu mai pot înainta,
Să fiu ca la răscruce.

Aș vrea să-i spun că-n văi adânci,
Eu sunt împins pe cale,
Mi-e sufletul adeseori,
Hrănit numai cu jale.

Cu buzele să îi vorbesc,
Aș vrea și-n miez de noapte,
Căci singur nu aș vrea să fiu,
Îi spun să-mi stea aproape.

Căci teama-mi dă adeseori,
Târcoale-n viclenie,
Să nu mai am un vis pornit,
În zbor spre veșnicie.

Aș vrea să-i spun lui Dumnezeu,
Că viața nu-i ușoară,
Văzduhul cu oștirea sa,
Aruncă cu ocară.

Aruncă cu săgeți mereu,
Ce sunt otrăvitoare,
Ce lasă răni în urm-adânci,
Durerea lor mă doare.

Aș vrea să-i spun că îl aștept,
Cu dor aprins în mine,
Ca să fiu dus unde nu sunt,
Nici lacrimi nici suspine.

Acolo vreau ca să ajung,
Unde-i doar bucurie,
Să calc pe străzile-aurii,
Să cânt de veselie.
Amin