Nu mă las de Tine Doamne,
Oricât mulți ar încerca,
Ca în fața mea ca munții,
Cei înalți mereu a-mi sta.

Nu mă las de a Ta poală,
Chiar de este-atât de greu,
Știu cât mă iubești pe mine,
Cu-acel foc iubesc și eu.

Nu mă las nici de nădejdea,
Care Tu mi-ai dăruit,
Oricât vrea cel rău s-o fure,
Stau în ea eu neclintit.

Nici speranța nu las Doamne,
Ca să plece... eu prin ea,
Văd o zi ce-i minunată,
Când pe Tine te-oi vedea.

Nu mă las de Tine Doamne,
Harul Tău mi-e tot ce vreau,
Când cel rău răcnește iară,
Eu sub harul Tău doar stau.

Căci sub el ușoară este,
Crucea ce mi-ai dăruit,
Pot să urc spre biruință,
Nu pot fi cel biruit.

Nu mă las... căci o iubire,
Eu la Tine am găsit,
Ea îmi dă putere Doamne,
Când cu pietre sunt lovit.

Ea îmi dă mereu lumină,
Când în noapte sunt împins,
Mă aprinde să nu-mi fie,
Focul dragostei... foc stins.

Nu mă las de Tine Doamne,
Cum nici Tu nu m-ai lăsat,
Vreau să stau doar lângă Tine,
Cum și Tu cu mine-ai stat.

Alipită mi-e ființa,
Doar de locul cel ceresc,
Și-a mea inimă de Tine,
Nu mă las... căci te iubesc.
Amin