Vai de țara unde „marii”
Cu tâlharii se înjugă.
O să-i înlăture „pândarii”
Când se vor uni cu-avarii
Ca s-o stoarcă și s-o sugă
Până-ajung în fund la pungă.

Că oriunde lăcomia
Pe cei mari îi stăpânește
Împreună cu mândria,
Pe cei umili sărăcia
Și mizeria-i pândește
Și îi prinde ca în clește.

Nu fi lacom!
Cu-nșelarea n-aduna averi străine
Că te vede Preaînaltul.
Și oricând înșeli pe altul
Mai întâi te-nșeli pe tine.
N-are cum să-ți meargă bine.

Nu iubi pe lume banul,
Că-n a inimii cămară,
Când e banul la volan
Omul se face tiran,
Domnul e-alungat afară
Și credința o să-i moară.

Pe cântarul mântuirii,
Sufletul și banul pururi
Sunt ca două greutăți
Care trag în două părți.
Una trage către ceruri,
Cealaltă în jos spre hăuri.

Pe când brațele se mișcă
Spre, jos sau spre înalt,
Ori când se ridică unul
Și își înalță mai sus tronul
Se coboară celălalt,
Pierde lupta de asalt.

N-aveți voie niciodată
Să vă vindeți conștiința,
Să cumpărați cu preț sfințit
Ceva ce nu e potrivit,
Fericirea și dorința,
Pierzând făgăduința.

Că de faceți târgu-acesta
Și nu-mi ascultați povața,
„Fericirea” câștigată
Se va ofili pe vatră,
Vă va otrăvi viața
Și vă va fura speranța.

Nu-i nimic pe lumea asta
Mai urât și mai stricat
De cum este lăcomia,
Aroganța și trufia
Omului nesăturat,
Care zace în păcat.

Că nu-i fiară-atât de crudă,
Șarpe cu mai mult venin
Să te-atace pe cărare
Decât lacomul ce are
Sufletul de demoni plin
Și-nțelepciunea în declin.

Lăcomia-i hoțul care
Fură tot ce ai mai bun,
Și de toate te golește,
E-un tâlhar ce-ți jefuiește
Inima de-ajungi nebun
Și la conștiință imun.

Dorința celor ce se-mbuibă
E ca de câini și ca de porci,
Mâncăruri, băuturi și pofte
Și alte patimi mai urâte
Îi vezi pe mal, îi vezi în bărci
Și când îi vezi ’napoi te-ntorci.

Că pofta când te stăpânește
Te-aruncă-n cel din urmă loc,
Te-aruncă dezgolit afară
Mai jos ca cel mai de ocară
Și mai netrebnic dobitoc.
Doamne, nu-i lăsa pe-ai Tăi deloc!
Amin.
(Miercuri, 6 ianuarie 2021)