Ce aș fi fost?
Autor: Ionescu Petru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonescuP292 in 08/09/2023
   Ce aș fi fost?

M-am întrebat adesea-n taină
Ce aș fi fost fără Isus?
Fără de Harul Lui cel mare
De ce porniri eram condus?
Ce aș fi fost fără speranță
Într-o lume cu încercări
În care-amarul și durerea
Aduc atâtea întristări?
Ce aș fi fost fără iubire?
Cum mă purtam fără de ea?
De ce porniri eram în stare
În clipa de-ncercare grea?
Ce aș fi fost fără iertare?
Ce vorbe grele-aș fi rostit
Când cei din jur cu răutate
În mine poate-ar fi lovit?
Ce-aș fi făcut fără salvare?
Fără schimbare ce eram?
Eram un condamnat la moarte
Și fără țintă rătăceam.
Ce este mai urât sub soare
Tot ce-i putred și e murdar,
Ce e mai rău, fără viață,
Așa eram fără-al Său  Har.
Dar sunt ferice și am pace
Cu Tatăl care m-a primit
Prin Fiul ce s-a dat la moarte
Să fiu salvat și mântuit.
M-a curățit de fărdelege
Și voia Lui m-a învățat
Mi-a dat putere pe cărare
Ca să-L iubesc cu-adevărat.
Pentru această îndurare
Și pentru Harul Lui ceresc
Până la ultima suflare
Aș vrea cu drag să-i mulțumesc.
Înspre cetatea Lui voi merge
Condus de Domnul meu Isus
Mulțumitor că mă primește
Să fiu cu El acolo sus.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 458
  • Export PDF: 4
Opțiuni