Ce povestesc acum,s-a întâmplat demult,
în vremuri dureroase când
era doar noapte pe pământ.

Un cavaler bătrân,
- cum mulţi,aproape toţi erau pe-atunci:
fără stăpân,murdari,rătăcitori-
ce-şi târa sufletul pustiu
prin noaptea dintre două nopţi,
jurând că-i mort,minţind că-i viu,
plângea ştiind că e târziu,
că nu mai are timp,că-i rândul lui să moară;
şi nu ştia ce va urma:
o altă noapte? un alt drum obositor?
alte-ntrebări? oare-o să doară?

Din lacrimile lui fierbinţi,
căzute pe pământul rece,un abur fin s-a ridicat
şi pentru prima oară,de milenii
uşor,noaptea s-a luminat.

Bătrânul cavaler a-ngenuncheat.

O voce din lumină i-a vorbit:
-Să nu te temi,pentru că am veşti bune.
"Eu,Hristos,sunt Uşa.
De intră cineva prin Mine va fi mântuit;
va intra,va ieşi şi va găsi păşune"
"Eu sunt Învierea şi Viaţa.
Cine crede în Mine va trăi chiar dacă a murit.
Crezi lucrul acesta?"

Bătrânul cavaler plângând s-a ridicat:
- Da,Doamne,cred!La Tine vin şi eu.
Tu eşti Hristosul,eşti Fiul lui Dumnezeu!

Încet,Lumina L-a învăluit,L-a mângâiat
şi-n pace totul s-a sfârşit.

Un corb cu fracul şifonat văzuse toată scena
şi-acum plana înveselit
şi peste lume arunca parfumul Veştii Bune:
- Să ştiţi cu toţii că,pentru un credincios,
Moartea nu-i moarte,
moartea-i îmbrăţişarea lui Hristos!

Amin.