În vara anului 2021 am avut ocazia să plec într-o misiune specială cu doi dintre colegii cu care lucrez în penitenciare. Cei doi pastori nu fuseseră niciodată în România până atunci. Unul dintre detinuții români care fusese încarcerat într-un penitenciar din Belgia a fost transferat la un moment dat într-un penitenciar din România, mai exact la Rahova- București. Toate lucrurile pe care le acumulase în perioada detenției au rămas în Belgia, el fiind trimis cu avionul doar cu un bagaj de mână. Cineva trebuia să-i ducă lucrurile în țară. Penitenciarul nu s-a grăbit să găsească soluții, iar deținutul nu avea cum să se descurce singur într-o astfel de situație. Eu nu apucasem să-l cunosc, pentru că nu lucram atunci în acel penitenciar, dar era un compatriot de-al meu. Ne-am sfătuit noi capelanii și am hotărât să-l ajutăm. Am sunat în țară la părinții mei care s-au pus la dispoziția lui Dumnezeu și ne-au găzduit pe toată perioada șederii în țară. Am luat legătura cu familia deținutului și ne-am dat întâlnire undeva la mijlocul distanței. Înainte de a pleca din Belgia am spus deținuților (celor cărora le traduceam în fiecare săptămână) că voi lipsi o vreme pentru că voi fi plecată în țară. Nu m-am așteptat la reacția lor. M-au întrebat destul de îngrijorați: pleci în vacanță? Pe noi cine ne vizitează în lipsa ta și în grija cui ne lași? Le-am spus că nu plec în vacanță, plec doar să slujesc Domnului în altă parte și îi las în grija Aceluia care îi va vizita în lipsa mea și care în același timp ne va însoți și pe noi pe drum. În timp ce eram în țară, pe drum să ne întâlnim cu cei cărora trebuia să le predăm lucrurile omului, îmi răsunau în minte parcă din ce în ce mai accentuat întrebările acelea: pleci în vacanță? în grija cui ne lași?... Și m-am gândit atunci cum ar fi dacă Dumnezeu și-ar lua vacanță? Am oprit într-o parcare și am scris poezia "Vacanța lui Dumnezeu"..