Durută viață, ce te cerni cu silă,
Cum fluturi vag stindardul biruinței,
Când știi că fără flamura credinței,
Nu ești nimic, doar litere pe-o filă?
Mă-ntreb când stau în cumpăna-nserării,
Cum nu vezi tu, apusurile toate?
Văd ruginiul frunzelor pătate,
Un manuscris al timpului plecării!

Sub catafalcul umbrelor trecute,
Doar amintiri mai zic despre iubire,
Atunci când spun de har și mântuire,
Puține sunt urechi care s-asculte!
Cu iriși plânși, Te rog să lași o vreme,
Să nu grăbești eclipsele să vină,
Încă să spui, încă să dai lumină,
Ca fiecare suflet să Te cheme!

Și-atunci când văi de plângeri împresoară,
Când prea departe pare izbăvirea,
Să înflorească-n suflet nemurirea,
Ca cel ce crede-n Tine să nu piară!
Un peregrin, pășind peste rovine,
Așa să fiu, în clipe vitregite,
Când sunt cu Domnu-înving orice ispite
Și nu mă tem, căci știu că e cu mine!

Tu, viață, ce te scuturi ca și floarea,
Mă-ngenunchezi adesea cu obidă,
Dar nu uita, credința-i o firidă,
Prin care eu îmi voi croi cărarea!
Nu mă opresc la porțile pierzării,
Când știu că am o Casă minunată,
Acolo mă așteaptă al meu Tată,
Căci am răspuns cu "Da!", demult, chemării!

11/09/2023, Barcelona- Lucica Boltasu