Aici e vorba de vesnicie,
nu de vorbe, pareri, nascociri
din bogata noastra fantezie.

Aici e ceva mai presus decat orice,
intunecatul nostru gand nu poate sa strabata,
E preocupat mai degraba de o cana cu apa,
decat de o viata curata...

Cine te-a supus, gand necurat?
Care nu zici niciodata "destul!"?
Cand o sa fii de desertaciune, satul?

Vai! Grijile pamantesti cum se cuibaresc,
te orbesc,
sa nu vezi pentru ce esti facut sa traiesti.

Aici e vorba de vesnicie...
si de omul nebun, care-o crede,
dar nu o asteapta sa vie.

E vorba de mine care alerg dupa un zero mai mare
alerg dupa un nimic mai insemnat...

Ma minte gandul acesta Tata,
ma-nseala framantarea mea necurata,
nu pot sa-Ţi fac si Ţie voia
si voia mea s-o fac cu patima si dor.

Caci multe-mi pare ca mi se cuvin
am drepturi, am ambitii de-un alt trai
si vreau cu pretul oricarui suspin,
sa-mi construiesc aici, un colt de rai.

Eu stiu ca esti milos
de toate-mi dai...
si de la Tine-mi vine bucuria.
Dar parca simt ca-n coltul meu de rai,
vreau ca sa-mi aflu toata vesnicia...