S-au năpustit asupră-mi filistenii,
Cu cai de foc și carele de fier,
Dar s-a uitat nădejdea către cer
Și-au coborât din înălțimi oștenii.

Erau la număr cât învingătorii
Și am știut că nu-i închipuire,
Deși, spre coiful meu de mântuire,
Priveau cu ură toți necrezătorii.

Nădejdea mea în prigoniri se vede,
În orice hop mă scapă de rușine,
Doar omul dușmănos mai rău se ține,
Își face singur lege și se-ncrede.

Triumfător, spre ceruri lăstărește,
Ea-L știe pe Hristos cel înviat
Și-n Numele pe care L-am chemat
Cu rosturi și-mpliniri mă copleșește.

Mai spune-Ți, Doamne-odată promisiunea
Venirii Tale-n ceasul așteptat,
Și-am să înalț spre veacuri rugăciunea
Cu care-am fost de Tine ascultat.