Sunt un țăran, țărână ca oricare,
Isus Cristos a tras o brazdă-n mine,
A pus în ea un embrion de pâine
Și în adânc i-a destupat izvoare.

Să îl hrănesc atunci cum pot mai bine
Precum o mamă bună, iubitoare,
Să-l culc în lan de aur, leagăn care
Spicul înfrățit cu drag îl va ține.

Când Domnu-i deschide calea pe unde
Nu pot să-l rupă furtunile toate,
Moară, cuptor, o pâine se-ascunde. ..
O arunc pe ape frântă în șapte...
Ea se întoarce-n ecouri crescânde,
Pâinea trudită țăranul o-împarte!