Cu toții ne adunam ca să-L laudăm
Ca ne-a mai dat un an ca să adunăm
Pentru noi, pentru fire, am zidit
Dar în acest an, pe Domnul am iubit?

Mesele sunt pline, fructele sunt coapte
Legumele și ele, sunt pe săturate
Strugurii sunt copți, plini. de suc
Dar cu toate acestea, creștinii unde se duc?

Ne -am nvățat să dăm din belșugul adunat
Muncind atât de mult, tot mai epuizant
O clipă nu am stat, robotind mereu
Și nu toate aceste griji, uitând pe Dumnezeu. .

Și iată-ne adunați cu toții la părtășie
Dar inima noastră, doar Dumnezeu o știe
Decât să fie mesele pline și încărcate
Mai bine fețele noastre cu lacrimi spălate,

Lacrimi de pocăință, căință și durere
Că toți mai mulți din frații sunt pe râpă căderii
Dar cui ii mai pasă cand iată-ne ajunși
Hambarele sunt pline dar suntem toți învinși

Ce haine frumoase, călcate și viu colorate
Dar inimile noastre în noroi afundate
Cu ochii toți privim, cu pace salutând
Apoi când ne întoarcem o facem murmurând

Plăcere nu-și găsește Domnul în ce ați adus
Dacă în inimile voastre nu locuiește Isus
Și ce folos să dai din tot ce este ai adunat
Dacă tu pe Dumnezeu din inimă l-ai alungat

Adu-i lui Dumnezeu roadele inimii tale
Să fie o inima curată, fără ură și înșelare
Adu-i lui Dumnezeu astăzi lacrimile pocăinței
Și pune-i pe altarul Sfânt jertfa umilinței

Și atunci da, cu plăcere va privi
La tine copile, dacă cu adevărat te vei pocai
Până atunci degeaba aduci coșurile pline
Dacă tu prin faptă ta faci pocăința de rușine

Pe oameni poți să i minți, să ii păcălești
Dar pe Dumnezeu, să nu îndrăznești
Căci El nu se lasă înduplecat de jertfă ta
Dacă în viața ta nu locuiește pocăința