Dacă Tu n-ai fi cu mine...
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 21/09/2023
Dacă Tu nu eşti cu mine nimeni nu-i de partea mea
Şi atunci îmi pare viaţa şi îmi pare calea grea
Căci dacă iubirea Ta nu mă-mbracă zi de zi
Rătăcesc în noaptea lumii şi uit Doamne a iubi!

Dacă nu mi-ai da putere să răzbesc prin încercare
M-ar îngenunchea durerea când furtuna e prea mare
Căci nu-i nimeni Domnul meu plin de dragoste ca Tine
Lacrimile să usuce şi suspinul să aline...

Dacă Tu n-ai fi cu mine aş fi Doamne frunză-n vânt
Fir de praf rătăcitor pe acest bătrân pământ
Aş fi ţărmul fără apă... primăvara fără soare
Aş fi zborul fără aripi şi pânza fără culoare... .

Dar slăvit să fii în veci că măreţ har am primit
Să mă chemi copilul Tău... să-nţeleg că sunt iubit
Şi de-aş mai trăi o viaţa... şi-ncă una... şi-ncă-o mie
N-aş putea să-Ţi mulţumesc nici acum nici în vecie!

Vulcan-21-09-2023
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 591
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni