Aș vrea să plec, mi-e tare greu veșmântul,
Dar ceva mă-npiedică, nu mă lasă,
Tare mă-ndeamnă să vestesc Cuvântul
Și Iubirea cea mare de-Acasă!
Nu te-ngrozi de ce-auzi și vezi acum,
În fiecare zi vâltoarea crește,
De Satan nu te lăsa orbit pe drum,
Roagă-te Lui Dumnezeu, Îl cinstește!
De El te prinde cu amândouă mâini,
Fii treaz, veghează-n noaptea adâncă,
Cuptorul ars dă cele mai bune pâini,
Și orice-ar fi stai lipit de Stâncă!
Din lanul copt neghina va fi smulsă,
Și arsă în foc când vine Stăpânul!
El va lua spicul plin de Lumină,
Ce-a ținut Calea și-a urmat Cuvântul!
O, lume a deznădejdii, îngrozită,
Ești pregătită pentru judecată?
Ce faci când Mireasa va fi răpită,
Și tu rămâni cu cei răi laolaltă?
Aș pleca către Țara de Sus, mi-e dor
De fericirile din cer promise,
Să-nalț osanale cu îngeŕii-n cor
În a cerului armonie dulce!

Amin!