O, Tatăl meu din ceruri, mi-e sufletul pustiu
Căci lung îmi pare timpul de când n-am mai vorbit...
Din zorii dimineţii pornesc în alergare
Iar seara, când se-aşterne, mi-e trupul obosit
Şi trec cu ochii-n fugă pe fila din Scriptură
Apoi, grăbit genunchii în rugă mi-i aplec
Şi ziua se încheie cu grija altei zile
Şi timpul trece-n goană şi anii-mi se petrec...
Dar astăzi simt pustiul cum sufletu-mi pătrunde
Căci dorul după Tine începe să mă doară
Şi-mi amintesc Părinte, de dragostea dintâi
Ce-aduce-n viaţă cântec şi inima-nfioară...
Cu pas şovăitor păşesc spre cămăruţă
Şi trag încet zăvorul... voi fi doar eu cu Tine...
Mă voi proşterne-n rugă şi-am să Te chem să vii
Să laşi un strop de pace în calea-mi cu suspine
Şi am să-Ţi spun de grijuri ce liniştea îmi fură,
De vorbe ce adesea prea tare mă rănesc
Şi-am să-Ţi vorbesc de temeri ce sufletu-mi apasă
De multe, multe Doamne aş vrea să-Ţi povestesc...
Dar Tu le ştii pe toate... ştii crucea ce m-apasă
Ştii gândul ce se-ascunde... şi inima mi-o ştii
De-aceea torn pe-altarul ce fumegă încet
A dragostei văpaie şi dorul inimii...
E linişte deplină şi noaptea e târzie...
Trecut-au ore multe... când oare au trecut?
Mai e puţin şi iarăşi pornesc în alergare
Dar încă stau la cruce şi Glasul Ţi-L ascult
Şi vin cu mulţumire şi mâinile spre ceruri
Se-nalţă cu uimire... Eşti Doamne, minunat!
M-ai îmbrăcat cu pace... mi-ai dăruit iertare
Şi pentru încă-o zi putere Tu mi-ai dat!

Vulcan-25-09-2023
Mary