Când vrei să ai un trai cucernic,
Mai mult asemeni lui Cristos
Și vezi pe-ai tăi frați în pericol,
Căci garda o lasă tot mai jos,
Când vezi că nu se pot desprinde
De ce oferă lumea rea,
Când pofta lumii-n mreje-i prinde
Și nu mai pot scăpa de ea,
Când jubilează pe acorduri
Desprinse din lumesc concert
Uitând de-a cerurilor doruri,
Când umblă strâmb și zic că-i drept...
Când nu se mulțumesc ca singuri
Să umble pe a lor cărare,
Momesc întruna și pe alții
Să li se-alăture-n pierzare...
Și-apoi, iscoditori din fire
Întreabă pe surori și frați
De nu au mai aflat vreo știre
Și "ce și cum mai comentați"...
Pe-un ton de superioritate
Pretind că mască tu ți-ai pus
Și ești ascuns, fățarnic, frate,
N-aplauzi la spectacolul propus.

Când se împiedică de paiul
Din colțul ochiului tău stâng,
Când bârna lor e ca vătraiul
Ce-atârnă greu și ochii-i frâng...

Când frații-aceștia nu-s de-aceia
Ce-s puși pe scaunul din spate,
Ci-s dintre-aceia puși să-mpartă
Al Lui Cuvânt Sfânt cu dreptate...

Acestora le-aș scrie-acuma
Ce-i drept! Și Domnul drept e-ntruna
Și iubitor, în mila Sa!

Scrisoarea va suna așa:

"Celor ce stăpâni sunt astăzi
Pe-o bucată de ogor
Celor ce pe Domnul, iată,
Nu-l mai au drept Domnitor,
Celor ce cu făloșie
Și cu multă aroganță
Îndrăznesc să ne îmbie
Să-i urmăm, (dar cu distanță!)
Celor ce-ar trebui să lege
Rănile fraților lor,
Dar în schimb rănesc pe-aceia
Din al Domnului popor,
Celor care nu-și dau seama
C-au dezamagit pe mulți,
Celor ce-și ridică nasul
Până-n vârful parului
Ca să nu-i ajungă glasul
Plâns din fața-altarului,
Celor care-n nepăsare
Sau dorință de-informare
Le spun celor ce-s zdrobiți,
Le spun celor ce-s răniți
Chiar de ei și-a lor suită
(Căci nu vor să-i mai înghită!),
Să arunce masca jos
Și să spună tot ce cred
Că va fi mai de folos
Ca să vadă cum mai dreg,
Cum o mai sucesc frumos,
Cum vor profita mai bine,
De mai bine ne-nțeleg,
Celor ce se cred stăpâni
Pe a Domnului slujire,
Celor ce ne cred doar câini
Prost dresați așa din fire,
Celor ce ne cred prea-nguști
Pentru a lumii libertate,
Și c-acuși crăpăm de ciudă
Când privim ale lor soarte,

Vreau chiar astăzi să le spun
Să-nțeleagă de vor vrea:
Ei nu sunt ai noști stăpâni,
Viața ne e în mâna Sa.
Noi mărturisim pe Domnul
Și cu El ne lăudăm.
Și-i iubim. Aș vrea să știe
Pentru ei că ne rugăm.

Iar de triști și plânși ni-s ochii
Și-i zdrobită inima,
Nu e fiindc-avem o mască
Însă ei au: jos s-o dea!
Că-i o masc-a răutății,
Aroganței, nedreptății,
O piatră de poticnire
Și-un prilej de păcătuire.
E duplicitate pură,
Egoism fără măsură,
Nepăsare că un frate
E rănit de-a lor păcate.

E o mască de creștin
Cu o inimă pătată.
Are dinți de lup hain,
Să te muște-ar vrea îndată.
Și tot mușcă... un crâmpei
Din Scriptură, azi... și mâine...
Le dărâmă-a lor temei?
O vor sfâșia, mai bine!

O, ce bine-ar fi să poți
Să ignori niște versete
Din Cuvântul Domnului...
Rupe-le, soră cu sete!
Că de ce te-ai deranja
Să trăiești cum Domnu-ți cere,
Să duci greul altora
Cu smerire și tăcere! ?
Și de ce să nu sclipești
Și să ieși în evidență
Ca domnița din povești! ?
Fiind așa de colorată,
Vrei și alții să te vadă,
Slava ta să strălucească!
Cum s-ascunzi așa pomadă?

Aur și argint nu-s lipsă
Ca la-apostolii din Templu...
Iată-așa sunt compomise
Și puterea, și exemplul.

Tare-ți place să te-auzi
Cum înalți aceeași rugă
Din păcate, nu te vezi
Că ești încă lumii slugă!

Cu Duh și lume în simbioză,
De simți imboldul pentr-o cântare,
Ai mare grijă că-ți strici coafura
Dacă îi pui și... învelitoare! ...
Să vadă alții, să-ți dea cinstire
C-ai importanță și vrei mărire...

Tu rupe, frate, mai multe file
Ce-ți stau în cale de-a curmezișul
Să n-ai pe cale purtări umile
Când stă în fața ta secerișul!

Ca să n-ai s-asculți de Domnul
Chiar cu tot ce simți și ești,
Ca să selectezi înscrisul
Din poruncile cerești.

- Prea-nvechite, zici, prea stricte
Toate-aceste-s în Scriptură!
Câteva găsit-am bune!
Cred că sunt suficiente!
Uite: harul, libertatea
Astea-s lucruri pentru mine!
Deci e cazul ca-nchinarea
Să o fac cum îmi convine!
Dacă vreau să cânt ca-n lume,
Dar în mijlocu-adunării,
Cu mult zgomot, glasuri fine
Am tot dreptul. Iată harul
Ce mă apără de tine!

Asta e perfidă mască:
Când te crezi ca Dumnezeu,
Când Îl ispitești pe Domnul,
Abuzând de harul Său!
Când nu te gândesti la alții
Care ar putea să cadă
Când poți pierde generații
Prin umblarea ta bolnavă...

Dacă vrei să-ntorci din drumul
Ce greșit l-ai apucat,
Masca-aruncă-n pocăință,
Lumea las-o neapărat!
Vino la Isus cu totul,
Te predă la tronul Său!
Te așteaptă ca pe fiul
Care-a rătăcit mereu...
Și e gata ca în cinste
Să te pună Dumnezeu,
Să slujești cu dăruire
Și să lupți sub steagul Său!"
Amin.