Oricât azi mi-e grea cărarea,
Știi că greul va sfârși,
Știu că va veni o vreme,
Când nu voi mai suferi.

Căci iubirea e stăpână,
Unde vreau s-ajung și eu,
Dragostea nu este omul,
Dragostea e Dumnezeu.

Chiar de greu mi-e drumul care,
Urcă-n vârf de deal abrupt,
După el știu că nu este,
Greul azi care îl urc.

După el curg ape line,
Florile nu ofilesc,
După deal e vremea care,
Azi spre ea grăbit grăbesc.

Chiar dacă mi-e grea privirea,
Eu spre cer tot voi privi,
Știu că-ndată izbăvirea,
Pentru mine va veni.

Nu mă obosesc o clipă,
Chiar de timpul va fi greu,
Cel care îmi dă putere,
Nu e om... e Dumnezeu.

Oricât vântul mare-ar bate,
Eu pe ea de neclintit,
Vreau să fiu căci eu de mare,
Nu vreau să fiu înghițit.

Apele ce le ridică,
Teamă să nu-mi poată da,
Ci să-mi fie totdeauna,
Inima fără de ea.

Iar dacă pe cer albastru,
Norii gri iar vor veni,
După ei a mea privire,
Alipită ea va fi.

Nu voi rămânea sub ploaia,
Norii ce-o vor scutura,
Prin credință către ceruri.
Voi putea înainta.
Amin