Să-mi strig durerea am dorința
autor. Diana (G. U)

Să-mi strig durerea am dorința,
Dar cine-o poate auzi,
Azi vremea este de pe urmă,
Iubirea-n ea se va răci.

Să-mi strig și rana ce mă doare,
Atât de mult eu azi doresc,
Dar sunt ca Iov... sub judecată,
Și cei din jur mă ocolesc.

Să-mi strig eu vreau și apăsarea,
Dar cine-o poate ridica,
Căci nu mai este unitate,
Nu luptă nimeni pentru ea.

Fățărnicia azi cuprinde,
Atâtea fețe ce odat,
De bucurii și împlinire,
Doar străluceau neâncetat.

Aș vrea să-mi strig și suferința,
Caut un om dar nu găsesc,
Îl caut peste tot... dar unul,
Eu pe pământ nu întâlnesc.

Doar Domnu-i cel care aude,
A mele strigăte mereu,
El vindecă și grele rane,
El duce greul când mi-e greu.

Deschide cerul când mi-e glasul,
De strigăte el obosit,
Îmi dă puteri căci El e-Acela,
De care eu sunt auzit.

Căci omul truda-și împlinește,
Pământul a-l robi mereu,
Un om doar om aici rămâne,
Uitând ades de Dumnezeu.

Aș vrea să-mi strig singurătatea,
Ce-n fața mea urme-a lăsat,
Dar auzit sunt doar de cerul,
Nu lasă eu să fiu uitat.

Am căutat în lumea-ntreagă,
Dar alinare n-am găsit,
Numai Isus este Acela,
Care mereu... mult m-a iubit.
Amin