Orice lacrimă ce-apare
autor. Diana (GU)

Orice lacrimă ce-apare,
Are un izvor al ei,
Poate fi el fericirea,
Sau o gur-a celor răi,
Poate fi și suferința,
Dar și dragostea-i izvor,
Care varsă chiar și lacrimi,
Căci iubirea... este-un dor.

Și suspinu-și are cuibul,
În durere sau necaz,
Și el poate să aducă,
Lacrimi multe pe obraz,
Dar mai poate să aducă,
Și un zâmbet lăcrimat,
Un suspin poate să fie,
De iubire suspinat.

Chiar de-și are el adâncul,
Ce e greu el de trecut,
Cu un plâns ce-i plin de jale,
Nu e veșnic... nu e mult,
Chiar și cel de fericire,
El își are al său mal,
Căci o mare va aduce,
Înc-un val după un val.

Orice mare întristare,
Poate ca să fie ea,
Dintr-o bucurie-aleasă,
Sau din suferință grea,
Omul trist de dor... e omul,
Care-i cel mai fericit,
El e cel ce are-o țintă,
El e omul împlinit.

Iar cel trist de suferință,
Este cel ce-i clătinat,
El e cel care nu crede,
În Isus cu-adevărat,
El e cel care coboară,
Fluturat mereu de vânt,
Căci acel fără credință,
Este ca o frunză-n vânt.
Amin