Te caut Isuse din zorii de zi
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 26/09/2023
Te caut Isuse din zorii de zi
autor. Diana (G. U)

Te caut Isuse din zorii de zi,
Și până-n amurg căutarea,
Nu vreau s-o opresc chiar de norii iar vin, nici dacă se-nmânie marea.

Te caut sub soare, sub lună mereu, mi-e inima plină de Tine,
Îmi trece și gândul de stele căci am, o dragoste vie în mine.

Te caut când valuri se-arată și-aduc, o mare și-adâncă-ntristare,
Căci numai la Tine Isuse-am găsit, acea bucurie ce-i mare.

Te caut sa-mi dai o odihnă de sus, căci este odihna la Tine,
O caut Isuse când lupta e grea, când iar mă hrănesc cu suspine.

Te caut Iubite în vremi ce-au venit, să trec vreau de ele îndată,
Să fiu mai aproape de tot ce-ai promis, și-a mea suferință uitată.

Te caut să-mi dai fericirea de sus, și-acea mângâiere divină,
Căci inima-mi este de dorul de cer, și cel de acasă ea plină.

Te caut chiar dacă e timp de apus, lumină îmi ești Tu în toate,
Cu Tine aș vrea eu mereu să rămân, să-mi fii totdeauna aproape.

Te caut căci vreau să găsesc urma Ta, ce duce în slava cerească,
Aș vrea s-o găsesc căci pe ea pot avea, în față o Țară-ngerească.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 121
Opțiuni