De n-ai fi Tu să-mi dai o mângâiere
autor. Diana (G. U)

De n-ai fi Tu să-mi dai o mângâiere,
De vremurile grele-aș fi răpus,
În jurul meu ce stau întotdeauna,
Din zori de zi până-n al ei apus.

De nu ar fi a Ta mare iubire,
Departe de liman aș fi mereu,
Eu doar prin ea vad malul suferinței,
Tot doar prin ea pot trece timpul greu.

De nu m-ai ține Doamne Tu de mână,
Pribeag pe drumul vieții-aș rătăci,
Departe de-o cerească izbăvire,
Cel rău cu-armata sa m-ar nimici.

De nu-ai fi Tu în fața mea pe cale,
Spre moarte eu pe ea m-aș îndrepta,
Aș fi ca frunza care-ncet ea moare,
Sub arșița pustie aș cădea.

De n-ai fi Tu acea lumină vie,
M-aș pierde-n praful vieții de pe drum,
N-aș ști ce este-o rază ce-i divină,
Ascuns aș fi de toate și acum.

De n-ai fi Tu la cârma vieții mele,
În larg aș rămânea fără puteri,
Pământul ar avea a mea privire,
Eu n-aș privi spre Tine... înspre zări.
Amin