Unde te-ai dus dragă copilărie,
Spre ce meleaguri tainice-ai plecat?
Mi-ai luat surâs și cânt și bucurie,
În schimb, puține lucruri mi-ai lăsat!

Spre ce hotare mi-ai împins tu pasul,
Făcându-mă să cred că veșnic sunt?
Îmi pare scurt, e mult prea scurt popasul
Ce-l am aici, pe-acest trudit pământ!

De ce n-ai spus cu tact să-mi număr anii,
Să nu m-avânt ca un Icar spre soare?
Nu te-ai gândit la multele jelanii,
Ce-or apărea atunci când omul moare!

Măcar acum, în prag de veșnicie,
Îmbrățișează-mi trupul fără vlagă,
Cât voi lucra, să nu îmi dai simbrie,
Dă-mi Apă doar și Pâine în desagă!

Pune Cuvântul ca pe o Lumină,
Să-mi fie scut și pavăză pe Cale,
Să mă îndrept spre tainica grădină,
Să pot să-nalț spre ceruri osanale!

Și îți mai cer puțină îndurare,
Să nu mă cerți pentru a mea cădere,
Când zborul-i frânt, și aripa te doare!
Revarsă dar, puțină mângâiere!

Te-ai petrecut, viață, fără știre
Și mi-ai adus doar brazde mari pe frunte,
Mă-ntreb de mi-ai lăsat vreo amintire
Sau doar regret în pletele cărunte!

O, tinerețe, n-am pus preț pe tine
Și n-am știut că Dumnezeu mă știe,
Că mi-a dorit iubire, nu suspine,
Când mă voi stinge, -un loc în veșnicie!

30/09/2023, Barcelona- Lucica Boltasu