Cunoaște-mi inima Isuse
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 09/10/2023
Cunoaște-mi inima Isuse
autor. Diana (G. U)

Cunoaște-mi inima Isuse,
Și pune-mă pe calea Ta,
Care sfârșește-n veșnicie,
Chiar pe pământ de este grea.

Să mă abat de la iubire,
Să nu mă lași căci eu doresc,
Să ard în focul ei fierbinte,
Și ne-ncetat doar să iubesc.

Cunoaște-mă cum sunt eu Doamne,
Și pune-mă pe urma Ta,
Chiar dacă este ea cu plânset,
Pe ea să pot înainta.

De mână ține-mă ca pasul,
Ce pe pământ îl voi avea,
Să nu se clatine o clipă,
Să fie doar în voia Ta.

Ascultă-mi ruga mea Stăpâne,
Vreau fața Ta s-o văd mereu,
'Naintea mea a Ta prezență,
Aș vrea să meargă Domnul meu.

Cu biruință să îmi fie,
Cărarea către locul sfânt,
Și plânsul meu cu grele lacrimi,
Să se audă ca un cânt.

Cunoaște-mi starea și privește,
Cum vrea-napoi eu să privesc,
Dezleagă-mă de-a ei putere,
Căci vreau spre tine să pășesc.

Din strigăt ia-mi a mea durere,
Și niciodată nu lăsa,
Să mă răpun-a ei furie,
Mai luptă Tu căci lupta-i grea.
Amin(G. U)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 162
Opțiuni