Aprinde-ți făclia iubirii eterne
autor. Diana (G. U)

Aprinde-ți făclia iubirii eterne,
De sus sa se vadă un foc ea aprins,
Să nu vi se stingă un dor de... în ceruri,
De dragostea care e de necuprins.

Zburați printre norii ce scutură ploaie,
Vre-o dată în urmă aici nu priviți,
Cu mâini ridicate spre poarțile-nalte,
Strigați osanale... vre-o dat nu opriți.

Cu guri dezlipite de rău și păcate,
Cântați Celui care îndat va veni,
Voi cei obosiți... ridicați-vă -ndată,
Căci vremea cea scurtă și ea va sfârși.

Voi cei ce zdrobiți stați sub norii de ploaie,
Priviți după ei către cerul sublim,
Căci doar după nori este timpul cu soare,
E cel care veșnic va fi doar senin.

Cu inimi deschise-alergați totdeauna,
În ele iubire s-aveți voi mereu,
Ea porțile cerului poate deschide,
Căci dragostea este ea din Dumnezeu.

Deschide-ți și ochii spre zarea senină,
Spre cele ce toate în cer sunt comori,
Nu strângeți gunoaie, să strângeți pe cale,
Acele ce sunt doar divine comori.

Să strângeți ce poate doar cerul deschide,
Nu cele aici care se vor topi,
Aprindeți altarul iubirii eterne,
S-aveti mântuire când El va veni.
Amin