Chiar dacă...
Autor: Elena Movileanu  |  Album: Eu sunt doar mâna care scrie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Estera.iubire in 14/10/2023
Chiar dacă trec prin valea de suspine,
Unde durerea-i vicleană ca un spân,
Ajută-mă, s-ascult numai de Tine!
Și credincioasă eu Ție să-Ți rămân.

Chiar dacă lumea nu Te prețuiește
Și nici iubirea-Ți fără de hotar,
Eu simt în mine cum dragostea Ta crește,
Când, pe genunchi, mă rog lângă altar.

Chiar dacă lumea nu Te înțelege
Și nici nu-i pasă de minunatul har,
Eu vreau să fiu împlinitor de lege
Ca viața mea să nu fie în zadar!

Chiar dacă n-am nimic de preț în lume,
Căci nici nu-mi pasă de bogăția ei,
Eu știu că în ceruri scris e al meu nume
Și acolo vreau, Isuse, să mă iei!

(14 octombrie 2023)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 417
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni