La străin, când vine-n casă,
Arată-i bunătatea ta.
Chiar de n-ai casă luxoasă,
Să-l poftești să stea la masă.
Că va sta sau nu va sta,
Totuși asta-i datoria ta.

Om e numai acel care,
Orișiunde-ar fi să fie,
Umblă-n cinste și-n dreptate,
Are și gânduri curate,
Cu bun simț și omenie
Și nu-i lacom de-avuție.

Cine laudă blândețea
Știi că-i place omenia.
Cine laudă cruzimea
Este mai rău decât lumea.
Știi că-i place tâlhăria
Și-l călăuzește mândria.

Vârsta-i piedică prea slabă
Împotriva silniciei.
Prea puțini din cei puternici
Pot să fie oameni vrednici.
Au bun-simțul omeniei
Și cunosc valoarea milei.

Omul care-i om nu poate
Și nu trebuie să fie,
Orișicât ar fi să-l coste,
Către toți decât cu cinste,
Cu blândețe și-omenie,
Făcând binele cu bucurie.
Amin. (Sâmbătă, 17 octombrie 2020)