Uneori mi-e teamă, Doamne, că voi rătăci pe cale
Şi-am să cad împovărată de păcatul meu cel greu
Şi mi-e teamă că iubirea se va stinge într-o zi
Sufocată de-ndoiala ce o port în pieptul meu
Şi cu fiecare pas ce îl fac pe drumul vieţii
Mai aproape sunt de Tine, Dumnezeule slăvit
Şi-n adâncu-mi mă cutremur... Oare iar Te-am întristat
Când nu Ţi-am vestit Cuvântul la momentul potrivit?

Uneori mi-e teamă, Doamne, căci fiinţa mi-e prea slabă
Şi mă înconvoaie boala... şi durerea mă sleieşte...
Ochii îmi ridic spre ceruri însă cerul e-norat
Parcă totul mi-e-mpotrivă şi nimeni nu mă iubeşte
Iar atunci m-aplec la cruce... mă proştern în rugăciune
Şi Te chem Părinte Sfânt: Vino, vino-n viaţa mea,
Am nevoie să Te simt... am nevoie de iubirea
Şi de pacea ce doar Tu, numai Tu o mai poţi da!

O, ce har... ce har divin ochii să-Ţi îndrepţi spre mine
Să cobori la părtăşie şi inimii să-i vorbeşti,
Focul dragostei dintâi iar în piept să clocotească
Când, în taina nopţii reci îmi şopteşti că mă iubeşti!
Teama ce-o simţeam dispare... cerul s-a înseninat
Şi o blândă adiere fruntea-mi mângâie uşor:
E sărutul Tău de Tată care lacrima mi-a şters
Şi-a turnat în loc speranţă legând rănile ce dor!

Vulcan-17-10-2023
Mary