Grabnic, firele de iarbã
Cad, în urma unei coase;
Coasa, n-are de gând, ierbii,
Nici o şansã sã îi lase.

Timpul trece, ne frãmântã
Şi ne schimbã şi ne lasã,
Fãrã sã îi pese, coasei,
Dar nici coasei nu îi pasã.

La scurt timp dupã plecare,
Doar dupã un an sau doi,
Noi nu vom mai şti de nimeni,
Nimeni nu va şti de noi!

Când vom trece în uitare,
Lãsând locul altora,
Va rãmâne vreo cãrare,
Cu ai noştri paşi pe ea?