E noapte liniștită. Pe marea-ntunecată
Un călător vâslește spre țărmuri într-o barcă.
E frânt de oboseală căci e demult pe mare
Dar fericit, căci vede prea bine-n depărtare
O licărire care pe ape scânteiază:
E farul de pe țărmuri ce marea o veghează!
Dintr-un mic port plecase spre sfintele limanuri
Având în el credință și multe idealuri!
Dar numai la plecare fusese cer senin:
Căci îi urmară zile și nopți întregi de chin!
Trecuse prin atâtea furtuni dezlănțuite
Asupra bărcii sale, cu valuri nesfârșite!
Așa călătorise cu greu el, zi și noapte,
Cu teama că-n adâncuri să-l tragă valul poate.
În nopțile cu beznă nu se mai deslușea
Nimic, ci la-ntâmplare pe mare el vâslea.
Și-atunci, privea spre ceruri, plângâng și se ruga
Până ce sus pe boltă o rază răsărea.
Era o sfântă rază și călăuzitoare
Ce îl purta spre maluri cu o putere mare!
Tot ea sclipea din ceruri și ziua, prin furtună,
Și tot prin ea, pe ape, venea și vremea bună!
Așa călătorise spre țărmure mereu:
Doar ajutat de Domnul, de Tatăl Dumnezeu!
Însă de-acuma, gata, a sa călătorie,
Aproape e de capăt! Ce mare bucurie
Pe fața-i obosită și suptă se citește,
C-atât de aproape-i farul ce tare strălucește!
El vede clar limanul așa de mult dorit:
Oh, dup-atâta trudă, puțin e, și-i sosit!
Dar, vai, e cu putință? Un vânt prinde să sufle
Și-apoi se întețește de parc-ar ar vrea să lupte
Cu barca, să o tragă din nou în largul mării
În timp ce săgetează un mare fulger norii. .
Și șuieră furtuna din nou dezlănțuită
Iar călătorul știe ce vine, într-o clipă!
Cunoaște el furtuna și vântul și ce vrea:
El luptă cu putere pentru bărcuța sa!
Zadarnic însă-i totul: furtuna e prea tare
Și-i trage iarăși barca departe-n larg de mare!
Se mistuie în beznă strălucitorul far
În timp ce el în lacrimi strigă spre ceruri iar:
-Părinte-al îndurării, aproape-am fost de mal
Dar a venit furtuna și-am fost luat de val!
După atâtea lupte cu marea înspumată
Credeam că voi ajunge la ținta mult visată!
Și iarăși vin talazuri spre barca mea firavă
Sperând ca în adâncuri de mare să mă piardă!
Râd valurile toate crezând că sunt pierdut,
Se-apropie de mine în tot mai greu tumult!
O, Doamne, Te îndură, e-aproape-a mea pierzare! ...
Fă iarăși să se-arate pe cer raza de soare! ...
Să mustre iarăși vântul și valul și furtuna
Ca să se facă pace, pace pe totdeauna!
Te strig din largul mării, îndură-Te de mine! ...
Mă scapă drag Părinte din ale ei ruine! ...
Și mă călăuzește către al Tău liman,
Către hotarul care se cheamă Canaan!
Sătul să mai am teamă pe mare de furtună,
Aștept s-ajung la țărmul cu vremea cea mai bună!
Oh, spune, drag Părinte, pentr-un pribeag trudit:
-A ta călătorie pe mare s-a sfârșit!
De-acuma va fi pace pe un tărâm de vis:
Bine-ai venit la țărmuri, acasă-n Paradis!
Ajunge suferința și tot ce ai răbdat,
Bine-ai venit acasă în raiul minunat!
Aici, sus, în grădină, dureri nu vor mai fi
Ci-n ale Mele brațe, tu te vei odihni!