Paradisul pierdut
Autor: Doru Satmarean  |  Album: Poezii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Doru.6 in 31/10/2023
Paradisul a fost pierdut încă de la început
De când a fost omul în grădină așezat
Pentru păcatul săvârșit afară a fost scos
Și până azi omul poartă sintagma de păcătos.

A fost conflictul dintre Dumnezeu și Satan
Unde la mijloc a fost omul proaspăt creat
Omul a căzut victimă Satanei prin neascultare
Pierzând paradisul ce pentru el a fost așezare.

Paradisul a fost pierdut căci omul a călcat,
A călcat reguli și principii ce Domnul a trasat
Să păzească grădina și harnic S-o lucreze
Prin ceea ce ce a făcut, neascultare a dovedit.

Azi oamenii fac un păcat și mai mare ca atunci
Redefinesc paradisul dându-i Conotații largi
Un paradis în care să aibă independență
Unde reguli și principii impuse să n-aibă.

Să nu fie constrâns de ceva, să aibă libertate
Să facă ce vrea, ce-i trece prin cap, de toate
Prin pierderea paradisului omul a pierdut mult
N-a fost mai liber ci sub altă stăpânire a intrat.

Spiritual omule independența este o iluzie
Ce diavolul subtil o strecoară omului în minte
Îți pune dorința de libertinaj în gândul tău
Să pleci ca fiul pierdut spre ceva mai rău.

În viața spirituală nu există stare de neutralitate
Oricum vei avea un stăpân ca să te comande
Și la doi stăpâni nu poți sluji cu demnitate
Pe unul îl vei minți și nemulțumi în fapte.

Între cei doi stăpâni nu există alternativă
Ori cu unul ori cu altul nu există viață pasivă
Unuia se slujește de bună voie și mântuiește
Celălalt, de vrei să fi altfel mereu te ispitește.

Paradisul pierdut de omenire atunci cândva
A venit Domnul prin jertfă ca să să-l redea
Prin pocăință și credință se poate câștiga
Paradis ce mulți l-au pierdut până acum deja.

Dacă azi mai trăiești ai șansa de-a câștiga
Paradisul ce Domnul îl poate omului reda
Domnul oferă paradisul omului ce L-a pierdut
Nu obligă pe nimeni să intre, totul este voit.

Sunt doua variante ce poți omule azi alege
Să rămâi cu paradisul pierdut pentru vecie
Sau să câștigi din nou paradisul pierdut
Să scapi de pedeapsă pentru păcatul avut.

Dacă azi nu ești pedepsit mai ai o șansă
Să te întorci la Dumnezeu și vina-ți e iertată
O pedeapsă amânată nu-ți este anulată
Dacă încă nu ești pedepsit acum vei fi odată.

Paradisul a fost pierdut prin Adam la început
Dar Domnul a venit să dea posibilitate de re-avut.
Dacă nu venea Isus era pentru totdeauna pierdut
El a venit să dea lumii o șansă, șansa de la început.

Astăzi ai șansă omule să decizi ce vei face
Cu paradisul pierdut, îl recâștigi sau vei pierde
Atunci nu vei mai putea decide, atunci la răpire
Domnul va decide omule pentru a ta mântuire.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 176
Opțiuni