Predicţie
Autor: Nicholas Dinu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nichodin in 01/01/2008
Răsar zorile unei noi dimineţi
Cu faţă ascunsă şi-un mârâit ca de câine!
Zăpada-i ostatec sâcâitoarei gheţi
Întipărită-n talpa travaliului de mâine…

Parcă aud o cucuvaie prin vie
Chemându-şi suratele la ospăţ, la glume.
Mă uit pe fereastra celui ce ştie
Şi văd putregaiul defilând în lume!

Deschid o filă din a Vieţii Carte,
O revelaţie-mi zâmbeşte, albă, cum crinul:
Cine-i curat, curat se va păstra mai departe,
Cine-i murdar, nelegiuirea-i va fi pofta, alinul.

Laptele face berbecuţul să crească…
Muştele se mulţumesc şi cu zărul!
Între lapte şi zer o gheenă se cască,
Orb e cel ce ocoleşte-Adevăru.

Predicţia mea pentru 2008:
Lumea va fi vânturată de Fiară.
Lanul de grâu şi neghină e copt,
Te cheamă Isus,

poate-i ultima oară!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1127
  • Export PDF: 11
Opțiuni