M-am trezit privind spre varfuri

_Nalte si pe munti, pe creste

Si-am crezut ca tot urcusul

Lin si fara truda este.

Cantece de pasarele

Ascultam, mereu urcand

Si izvoare mititele

Murmurand un cantec bland.

Am, tot mers, voioasa tare

Si credeam c-asa-i mereu

dar nu pricepeam ca-n brate

Eu urcam, la tatal meu!

Eu priveam doar inspre zare,

Urmaream norii pe cer

Nu stiam ca toata truda

Drumului, o duce el.

Si urcand, din stanca-n stanca

Plin de ravna, fericit

Dupa multa vreme inca,

In sfarsit, a obosit

Si mi-a zis: acum e vremea

Sa mergi si tu singura

Mergi usor, nu te mai teme

Si de mana prinde-ma!

Si-mi era si-atunci tot bine

Si usoara-mi era calea.

"Am sa merg pe langa tine"

Mi-a zis,"sa nu pierzi cararea

Iar secretul-tine-l minte:

E sa nu privesti in jos,

Ci spre creste inainte

Si spre cerul luminos,

Iar piciorul ti-l aseaza

Doar in loc solid si tare,

Ai curaj, mereu vegheaza

Intareste-te pe cale!

Nu te bizui pe tine

Si nu te mandri pe cale

Fiindc-ades si nevegherea

In prapastii te pravale!"

Si-am continuat urcatul,

Insa, cand mi-era mai greu,

Ori cand mi-auzea oftatul,

M-ajuta tot tatal meu.

...Am ajuns intr-o padure

Si-am facut un mic popas.

Tot culegand flori si mure,

Mai in urma am ramas.

Lang-al izvorului murmur

Se-odihnea alt calator;

"Luati-ma cu voi, sunt singur

Si nu pot urca usor!"

El venise pe-alta cale

Singur, zgariat de spini;

Alungat fusese-n vale

Un strain, printre straini.

Calea noastra-i paru lina,

Drumu-ngust, dar mai curat.

"Daca vrea, lasa-l sa vina"

Zise tata.Si-am plecat.

Am pornit deci impreuna

Primind binecuvantari;

tata ne tinea de mana

Si urcam, privind spre zari.

Dar ne-a spus soptit odata:

"Eu n-am sa mai fiu cu voi.

Chiar de-o fi greu, niciodata

Nu va-ntoarceti inapoi!"

Si doar a rostit cuvantul

Si a si plecat, pe loc;

Ca pe Ilie, proorocul

L-a rapit un car de foc!

"Mai ramai o clipa, tata!

Singuri nu vreau sa pornim.

Dar,au disparut de-odata

Mergand spre Ierusalim

Carul si cu caii lui

Doar mantaua ne-a ramas.

"S-o pastrati,e-a Domnului!...

Ne-a mai spus, cu-n ultim glas.

"S-o pastratialba mereu!

Ca-i haina neprihanirii

Si ne-a dat-oFiul Sau

Garantie-a mantuirii."

Si s-a dus...Poiana-aceea

De unde ne-a fost luat tata

A ramas de-atunci pustie,

Arsa, fara flori si apa...

Am pornit cu greutate,

Trista si incetisor.

Trebuie, pe cat se poate

Sa dau mana de-ajutor

Acelui de langa mine

Cu care-acum urc spre casa

Jos, prapastia se deschide

Mai adanca, mai hidoasa!

"Hai, paseste fara frica!"

Spun si eu, cum mi s-a spus.

"Si privirea ti-o ridica

Doar spre inaltime, sus!"

Insa el, din neveghere,

A privit in jos cu dor,

A alunecat pe cale

Si vai! si-a rupt un picior!

"Au! Ma doare...

Stai opreste! Si mai bine

M-as intoarce jos, in vale,

Nu mai pot sa merg cu tine!"

S-a deschis si-o rana veche

Care nu se vindecase

E mai rea decat fractura

Ce-n cadere-o capatase!

Doamne, ce sa fac acuma?

Nu vreau sa ma-ntorc din drum!

Ceru-i negru tot, furtuna

Urla ne-mblanzita-acum.

Intunericul coboara

Valuri-valuri peste noi,

Cativa corbi ne dau tarcoale

Sa ne sfasie, jos in vai.

Stropii mari si grei, de ploaie

Cad in ropot pe pamant;

Arborii se frang, se-ndoaie

Sub rafalele de vant.

Fiecare pas ce-l facem

E-un efort ne-asemuit.

"Orice-ar fi, sa nu ne-ntoarcem"

Este sfatul ce-am primit.

Dar nu mai avem putere...

Pana sus, o fi mult inca?

Si ranitul, de durere,

Tremura pe-un colt de stanca.

Ce sa fac acuma oare?

A...mantaua...Voi putea

Sa inving furtuna mare

Si sa-l infasor in ea?

Cu sfiala scot mantia,

O desfac, il invelesc

Si-un fulger tasnind scanteia

Ma ajuta sa zaresc

Scris pe ea un S.O.S.:

"In caz de orice pericol

Cat puteti de repede

Folositi acest semnal:

In ziua de grea durere

Cheama-ma si voi veni

Iti voi da si izbavire,

Iar tu ma vei proslavi."

Si cu slove mari, divine,

Mai departe-asa scria:

"Cei truditi, veniti la Mine

Si odihna va voi da!"

Si-am vazut si semnatura:

"Salvatorul tau, Isus.

Faceti semne cu mantaua

Alba, catre varfuri sus

Si chemati-ma pe nume,

Caci Eu vin, ne-ntarziat".

...Am strigat deci inspre culme

Si mantaua-am fluturat.

Pana sa-mi aud ecoul

Strigatului disperat,

Am simtit in jur fiorul

Dragostei, si-am lesinat;

Doar in sufletu-mi, o ruga

Nerostita, suspina:

O, Isuse, vin degraba,

Numai Tu ne poti salva!

....M-am trezit ca dintr-un vis;

Unde-oi fi acuma oare?

Cineva duios mi-a zis:

"Ai credinta si rabdare!"

Oare ce s-a intamplat?

Strigam...si-apoi nu mai stiu...

Cineva m-a mangaiat

Si-n pace mi-a zis sa fiu.

Pana sa-mi intorc privirea

Dincotro venise glasul,

S-a indepartat Iubirea,

Se mai auzea doar pasul

Ce calca usor si bland.

Nu mai era nici furtuna,

Si nici ploaie si nici vant.

Le oprise-o mana buna...

Da, era aceeasi mana

Ce cu drag ne ridicase,

Ne salvase din furtuna

Si pe-asin la El ne luase.

Pe cararile iertarii

Ne-adusese la cabana

Si-n odaile iubirii

Ne-a dat ajutor si hrana.

Cobora doar o lumina

Dinspre varful brazilor

aducand pace deplina

Peste sufletele lor,

Ale celor doi pribegi

Ce eram eu si ranitul,

Obositi ca doi mosnegi.

Oh! Ranitul!Strig si plansul

Vru sa ma cuprinda iar.

O, dar binefacatorul,

In neasemuitu-i har

L-atinsese si pe dansul.

Il zaresc;se odihneste

Invelit cu o manta.

Alba si curata este.

A, e chiar mantaua Sa!

Eu credeam c-a ramas uda

Si murdara, sfasiata,

Ori pierduta prin furtuna,

Insa o avem si iata

Ca mantuitorul bun

Ne-a spalat-o inc-o data,

S-o avem cu noi pe drum

Alba, fara nicio pata!

dau de-o parte pansamentul

Sa vad:rana ce mai face?

...Se trezeste si ranitull

ma priveste lung si tace.

"Ai privit cu-amaraciune

Cand Isus a vrut sa plece,

Staruie in rugaciune

Si amaraciunea-ti trece!"

Rana e acum curata,

Unsa cu untdelemn sfant

Si aproape vindecata.

S-o mai pansam pana cand

Vom ajunge iar in stare

Sa pornim in sus, pe creste.

Pan -atunci, vom mai ramane

Tot la cabana"Nadejde".