SAMANTA CEREASCA
Autor: Gheorghe Barbu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de gicabarbu in 03/01/2008

Mat.13.1-23)
Sămânţa din cer venită este demnă şi e vie,
Dar nu toată-i germinată şi s-ajungă-n magazie.
Una e căzută-n drum şi nu poate să-ncolţească,
Pe când alta-i printre spini şi se-năbuşe să crească.
Este zdravăn sufocată de mulţi spini şi mărăcini,
Toate-acestea o ajută să rodească doar ciulini.
Mărcinul-n cazul ei e mândria ce se-ncrede,
Care prin lăstari şi frunze către ceruri nu mai vede.
Soarele ca să pătrundă printre ele cu lumină,
Are raza obturată să nu dea şi rădăcină.
Şi ciulinii au o parte din a lor încurcătură,
Când creştinul nu se vede cum provoacă-nţepătură,
Nefiind mai cald şi blând miresmând cu bun folos
Ca un miel ce-i calm şi rabdă cum fusese şi Cristos.

Ce să spunem de aceea ce-i căzută chiar pe stâncă?
Nu va fi să aibă, odată, rădăcină prea adâncă!
Şi de nu-i cu rădăcină n-are cum să se hrănească,
Ori aşa uscată, vântul, n-o mai lasă să-ncolţească.
Chiar de nu sunt biolog să predau biologie,
Inima din om, e piatra, din aceast-analogie.
Cade-n ea mereu Cuvântul precum mana cea de sus,
Dar rămâne tare, rece la chemarea lui Isus.
Să mai crească, să dea roade pentru slava viitoare?
Este sigur ciugulită de-o acvilă răpitoare.

De sămânţa demnă, vie care-i plină şi de rod,
Vă pot spune că-i primită tot mai rar de-acest norod
Şi de sunt puţini aceia care ţin să o primească,
Încolţesc şi dau tulpină străduindu-se să crească.
Mai întâi sămânţa aceasta va muri pentru-ncolţire,
Iar apoi va da tulpină, lungă, bună de rodire.
Aceasta vrea să zică că o soră, pastor, frate,
Are firea-nmormântată pe Calvar ascunsă-n moarte.
Şi din Duhul viaţă nouă va ieşi ca să rodească,
Iară bobu-acesta mort reuşind să-l însutească.
Va-ncolţi să-l vadă bine cum se vede bobu-n spic,
Căci aceştia la-ncercare răbdă mult şi tac chitic.

Cu sămânţa cea căzută pe pământul roditor,
Aş mai face-o paralelă pentru-a fi mai ploditor.
Cum sămânţa cade bine într-un sol cernoziom,
Tot la fel va fi Cuvântul într-o inimă de om.
Dac-acesta se deschide nefiind înţelenită,
Va aduce roade multe într-o inimă smerită.
N-ar clădi odată paie cum ne spune-n Corinteni,
Ci trăieşte aşa cum Pavel le-a cerut la galateni:
“Dragostea, bucuria, pacea” cât şi lunga lui răbdare,
Îi va da să germineze pentru slava viitoare.
Amin.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1255
  • Export PDF: 6
Opțiuni