„Nu ai nimic, dar eşti bogată”

Îmi spuse Domnul într-o zi…

Şi am privit nedumerită

În al meu străfund de a trăi…

N-am înţeles prea bine sensul

Ştiu doar că am privit gemând,

La chipul meu dintr-o oglindă

Ce m-arăta cosmic plângând…

Astăzi s-a rupt o învoială,

Ce în trecut poate trăia…

Eu sunt trecută prin durerea

Acelei clipe ce era…

Nu ştiu de am fost demnă ieri

Pe când mă revoltam pictând…

Dar astăzi cânt prin bucurii

Culese-n pacea triumfând…

Pe a mea carte unde scriu

Tu îmi vorbeşti prin grai tăcut…

Şi mă priveşti cum sting în mine

Mii de văpăi ce m-au avut…

Tristeţe-n trist din trist trecut,

M-a săgetat unde n-am fost…

Tu ai ştiut şi mult mai mult

Şi nu mi-ai spus al vieţii rost.

„Să ai nădejde şi să crezi”

Cuvântul Tău îl auzeam…

Atunci pe loc prindeam puteri,

 Iar deznădejdea o pierdeam…

Pe un carton vechi, maroniu

Aplic o pată de culoare…

Se conturează un portret

Prin pensulaţiile stelare.

Privindu-mă, mă contopeam

În ere fără timp şi spaţii…

Portretul trist, al meu cândva,

Însufleţea multiple naţii…

„N-am să te las cu nici un preţ”

Şopteai spre mine când căzută,

Nu-ntrevedeam nici o salvare

Dintr-a mea soartă neştiută.

Am fost în paradoxul vieţii

La mijloc, între Rău şi Bine…

Într-un tablou pictat sihastru

Menit să-nveţe şi s-aline.

 copyright Cristinela Ghinescu_2007