Toamna,
da ea Toamna, doamna,
a venit iarăși la mine,
să mă-ntrebe dacă-s bine,
cică…
și să vadă ce mai fac,
ce-i mai nou,
ce mai îmbrac,
Toamna,
da ea Toamna, doamna,
ce să zică…
m-a ‘ntrebat ce mă mai doare,
de ce plâng după o floare,
de ce-s trist când plouă afară,
m-a ‘ntrebat de… primăvară,
ca și cum ei i-ar păsa
că în mine-i vreme rea.
Toamna,
da ea Toamna, doamna,
a venit la mine iar,
și mi-a adus ceva în dar,
cică…
frunze uscate, umezeală,
ce-a avut la repezeală,
le-a pus toate într-o coșară,
ce să zică…
doar nu-i vară,
să-mi aducă stropi de soare,
sau… de unde acum o floare?
Toamna,
da ea Toamna, doamna,
a intrat la mine-n casă,
și mi-a spus că nu mă lasă,
până nu o îmbrățișez,
strâns la piept far’ să trișez,
cică…
n-a venit degeaba,
far’ să-și facă toată treaba,
să mă umple de artrită,
și-o să plece fericită,
ce să zică…
Toamna,
da ea Toamna, doamna,
mi-a șoptit într-un târziu,
că la mine-i prea pustiu,
și că totu-i cenușiu,
iar eu numai scriu și scriu,
cică…
ea ar vrea acum să plece,
că la anu’ iar va trece,
pe la mine, știe bine,
dar mai stă pân’ spre Crăciun,
că… noa mis și io om bun,
cică…
ce să zică…