Nicicând nu ne-ndoim
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 04/11/2023
Nicicând nu ne-ndoim
Că fi-va o răsplată
În Plaiul cel sublim
Pe care îl dorim
Din inimă predată.

Convinși suntem deplin
Că harul ne susține,
Că orice pelerin
Ce crede în “ Amin”
Poate comori obține.

Valuri veni-vor iar
Dar, știm, le vom învinge
Spre veșnicul Hotar
Noi energii răsar
Și zelul nu se stinge.

Nu ne-ndoim nicicând
C-al nostru Mire vine
Cu-al Lui surâs plăpând
Iar de vom zice “Când?”
Răspunsu-i: “poate mâine”

Divina siguranță
E consistentă hrană
Creează cutezanță
Și râvnă și speranță
Și-alină plâns și rană.

Știm bine ce răsare
Pe calea spre cunună:
Când nu e ezitare
E dulce-ncredințare
Și zel și voie bună.

George Cornici
1/11/23


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 346
Opțiuni