Cuvintele-mi sunt mute în faţa măreţiei abisale,

Iar dragostea-mi neînţeleasă glorie dă lucrul mâinilor Tale;

Ca Pavel să mă laud eu, în slăbiciuni deşarte,

Unde puterea Domnului desăvârşeşte-n parte.

În prigoniri şi în strâmtori, harul ne este de ajuns…

Să ne iubim în slăbiciuni cum ne-a învăţat Domnul Hristos.

Şi-atunci când vremea ne vrea slabi, în ceasul încercării,

Tot Pavel zice: suntem tari! Şi să nu dăm uitării!

Am fost numiţi nebuni…e drept…

Dar nebunia e frumoasă! Am învăţat ca să aştept

Venirea multora Acasă, slăvind pe Dumnezeu,

Trăind în armonie, aici pe pământ şi veşnic mereu.

„Dacă neprihănirea se capătă prin Lege,

Degeaba a murit Hristos”…

Şi toţi acei bazându-se pe Lege,

Sunt sub blestem căzuţi, blestem întunecos.

Nimeni nu e neprihănit să merite Comoara…

Doar dragostea Domnului Sfânt a stins toată povara;

Numai prin credinţă poţi trăi şi căpăta minuni

Şi Legea a destitui…ea e pentru nebuni!

Faptele Legii nu zidesc, nu ne conduc la Viaţă,

Ci Duhul Sfânt care îndrumă pe Calea cea măreaţă.

Credinţa este să te laşi purtat de nevăzut,

Dar Domnul vede tot de sus şi răsplăteşte mult.

Credinţa vine când iubeşti, iubeşti ce n-ai văzut

Şi calci pe apă şi pe foc şi nu mai cazi pierdut.

De cine-i place, Domnul se-ndură …fost-am pecetluiţi…

Dar şanse dă la orişicine a nu pieri robiţi!

„Ce seamănă omul, acea va şi secera”, Pavel ne învaţă…

Dar ai tu timp a te privi pe tine drept în faţă? …

Semeni ospeţe şi desfrâu, minciună şi mândrie…

Ce crezi că seceri? Negreşit, ce-ai dat…al tău să fie!

Tu omule, nu te-amăgi că doar prin fapte bune

Viaţa cea Veşnică apuci şi sus e al tău nume!

Nu faptele ne curăţesc, oricât de luminate,

Ci doar iubirea Lui Isus, prin Cruce răscumpărate!