Murim în doruri multe în fiecare zi

Prin teama garnisită în inima de suflet…

Aşa poftă de sete înspre a Te iubi,

Cum dor neîmplinit ascunde al meu sunet.

Ce păcătoasă lume prin judecăţi nedrepte,

Atacă personalităţi ce nu-s ca ale lor!

Obligă minţile a deveni „corecte”

Criticând Designerul ce ne-a dat aşa zbor.

Atunci când o croială a unui om nu-ţi place,

Nu este un păcat că nu o îndrăgeşti…

Dar te va bate Cerul când în design pui ace,

Căci tu judeci pe Cel ce te-a creat cum eşti.

N-am fost lăsaţi la fel şi asta este taina…

A nu ne-mpotrivi când altul simte acum,

Ce tu vei simţi poate, în vara ori în toamna

Altui an ce vine spulberând din fum.

Pătrunzătoare clipe în tainic de demult

Mi-au fost descoperite prin acte de spectacol…

Şi m-a durut carnal şi-am plâns cu mult mai mult,

Cu cât am înţeles că se numea miracol.

Nu ţineţi întristarea captivă în voi, care

Nu acceptaţi ce sunteţi, cu mai puţin ce-s alţii…

Gândind că e greşit s-ai foc în exprimare,

Vă înşelaţi că-i bine a fi precum soldaţii.

Rostindu-ţi cugetarea, aşa cum eşti creat,

Domnu-ţi va zâmbi, tu ieşi din ipocrit…

Diverse simţăminte şi tot ce ai, El ţi-a lăsat

Şi le cunoaşte toate, căci şi El le-a trăit.

Şi a murit pe Cruce şi pentru a-l tău păcat,

Acolo El simţind tot ce simţim noi azi…

Cunoaşte şi te simte, căzut sau ridicat

Şi plânge odat’ cu tine când te loveşti şi cazi.

Domnul meu e mare, gigantic în iubire,

Iertare dăruind, doar să îL chemi cu suflet…

Mâhnire şi durere voieşte să aline,

Să-ţi cureţe trupul şi furtunosul cuget.

În suflet, trup şi cuget să strălucim mereu!

Eu nu scriu din poveşti sau reproduc pe unii…

Ştiu doar c-am fost atinsă adânc de Dumnezeu

Şi mi-a lăsat poruncă a învăţa nebunii.